Yahoo concediaza 1000 de angajati
30-01-2008, 22:11
Yahoo a anuntat o scadere a profitului net cu 23% in Q4 2007 si masuri de restructurare printre care concedierea a 1000 de angajati.
Compania americana a raportat un profit net de 205,7 milioane $ in trimestrul al patrulea al anului, in scadere cu 23% fata de Q4 2006. Aceasta in timp ce veniturile au ajuns la 1,83 miliarde $, in crestere cu 8% fata de aceeasi perioada a anului precedent. La nivelul intregului an, profitul Yahoo a scazut cu 12%, pana la 660 milioane $.
Desi profitul a depasit asteptarile analistilor, raportul financiar de la Yahoo nu a fost primit bine pe piata datorita estimarilor companiei pentru perioada urmatoare.
CEO-ul Jerry Yang, proaspat intors la carma companiei pe care a fondat-o in 1994, a afirmat ca Yahoo va avea un 2008 dificil, dar ca masurile de retructurare vor duce la o companie mai puternica si mai competitiva, astfel incat in 2009 Yahoo sa revina la nivele mult mai mari de cash-flow operational.
In acest context, Yang a anuntat ca numarul de 14.500 de angajati ai companiei va fi redus anul acesta cu 7%, adica 1000 angajati, ceea ce va determina o reducere a cheltuielilor cu peste 100 milioane $. De asemenea, in acest an la Yahoo “vor fi operate schimbari fundamentale, de profunzime, in aproape toate aspectele business-ului”.
Dupa anuntarea rezultatelor, actiunile companiei au scazut cu aproape 10%, continuand un declin care a sters aproape 35 miliarde $, sau 50%, din valoarea de piata a companiei de la sfarsitul lui 2005 incoace.
(Sursa: Yahoo!News, New York Times, Business Journal)
Categorii: Financiare.

