Blitz – Stiri zilnice din IT, IT&C: tehnologie, internet, telecom, gadgets, jocuri
Stiri IT                    
Articole Comentarii Newsletter Contact Despre Blitz
Ultimele Stiri
Arhiva

October 2018
M T W T F S S
« Sep    
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031  
Stiri Populare
(none)

Microsoft cedeaza in fata UE

23-10-2007, 09:54

Dupa 3 ani de lupta, Microsoft accepta in sfarsit deciziile Uniunii Europene privind o mai mare deschidere a sistemului sau de operare.

neelie_kroes1.jpg

Microsoft a fost condamnata in 2004 de catre Comisia Europeana la plata unei amenzi de 497 milioane € pentru incalcarea legilor concurentei prin restrictionarea interoperabilitatii intre calculatoarele cu Windows Client PC si serverele ruland software de la alti producatori decat Microsoft.

Intre 2004 si 2006, Microsoft a platit amenzi zilnice pentru refuzul de a se conforma deciziilor Comisiei Europene, iar in 2006 a primit o noua amenda de 280 milioane € pentru tergiversari. In total pana acum, Microsoft a ajuns la aproape 1 miliard € in amenzi legate de acest caz. In septembrie, apelul depus la Tribunalul European al Primei Instante a fost respins, toate caile juridice de contestare a hotararii din 2004 fiind astfel inchise.

In consecinta, companiei americane nu i-a mai ramas decat varianta conformarii cu hotararile Comisiei Europene, fapt anuntat ieri intr-un comunicat al acesteia din urma.

Comisarul European pentru Competitie, Neelie Kroes, se pare ca a purtat ieri o convorbire telefonica cu CEO-ul Microsoft, Steve Ballmer, in timpul careia s-a ajuns la o intelegere definitiva in legatura cu aceasta situatie.

“Salut decizia Microsoft de a face in sfarsit pasi concreti pentru a asigura respectarea in totalitate a deciziei din 2004,” a afirmat Kroes. “Este regretabil ca Microsoft a hotarat sa se conformeze doar dupa o intarziere considerabila, 2 decizii ale tribunalelor si impunerea de penalitati zilnice”. “Incepand de astazi, problemele majore in acest caz au fost rezolvate. Este o zi victorioasa pentru consumator … nu pentru Comisie,” a mai spus Kroes.

Conform intelegerii, este vorba despre 3 lucruri pe care Microsoft va trebui sa le puna in aplicare:

  • Microsoft trebuie sa ofere competitorilor software acces la informatii de interoperabilitate
  • Pentru aceste informatii, Microsoft va percepe o singura taxa in valoare de 10.000 €
  • Taxele si roialitatile platite pentru licente globale, inclusiv patente, vor fi reduse de la 5,95% la 0,4%.

In plus, Microsoft va trebui sa semneze un angajament ca nu va avea pretentii legate de patente ce tin de informatii de interoperabilitate catre proiectele software open-source non-comerciale.

Daca Microsoft nu va respecta vreuna din aceste prevederi, acestea vor putea fi impuse cu forta prin decizia Curtii Supreme din Londra, care ar putea hotari si plata de despagubiri catre dezvoltatorii terti, prejudiciati de nerespectarea acestor decizii de catre compania americana.

De partea cealalta, Microsoft nu a spus decat ca “va lucra indeaproape cu Comisia si industria de profil pentru a asigura existenta unui mediu competitiv si prosper pentru tehnologia informatiei.”

(Sursa: Daily Tech)


Categorii: Legal, Reglementari, Software.

Scrie un comentariu:

(obligatoriu)
(obligatoriu, nu va fi publicat)

XHTML: Puteti folosi aceste tag-uri: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

 
Ziare.ro InfoPortal.ro Stiinta.info