Telefonia mobila in Romania - 19,5 milioane de utilizatori
11-10-2007, 09:52
Rata de penetrare a serviciilor de telefonie mobila in Romania a ajuns la jumatatea anului la 90,5%.
Conform ANRCTI, numarul de utilizatori ai serviciilor de telefonie mobila (numărul de cartele SIM active) la data de 30 iunie 2007 era de 19,5 milioane, cu 31,4% mai mult decat la 30 iunie 2006, cand numarul de cartele SIM active raportat de furnizori era de 14,9 milioane. Rata de penetrare a serviciilor de telefonie mobila la 100 de locuitori era la mijlocul anului 2007 de 90,5%, fata de 68,8% la mijlocul anului trecut.
Abonamentele reprezinta 33,5% din numarul total al SIM-urilor active, adica 6,54 milioane de SIM-uri, apartinand unui numar de 3,8 milioane de clienti, care sunt titulari de contracte de abonament. Aceasta inseamna ca majoritatea clientilor au cate 2 abonamente, media fiind de 1,7 abonamente per client.
In ceea ce priveste serviciile de telefonie fixa, ANRCTI a identificat pana la 30 iunie 2007 un numar de 72 de furnizori activi de servicii de acces si/sau apeluri la nivelul pietei cu amanuntul. Cota de piata detinuta de furnizorii alternativi a ajuns la 25%, numarul liniilor instalate de acestia fiind de aproximativ 1,03 milioane. Numarul total de linii telefonice conectate (inclusiv ale Romtelecom), era de circa 4.106.000 (in scadere cu 7% fata de aceeasi data a anului trecut), indicand o rata de penetrare a telefoniei fixe de 19 linii la suta de locuitori.
Numarul de conexiuni la Internet se ridica la 30 iunie la 4,5 milioane, o crestere cu 78,2% fata de jumatatea anului 2006, rata de penetrare fiind de 21 la suta de locuitori. Dintre acestea, au fost raportate un numar de 2,2 milioane de conexiuni de tip broadband la internet (conexiuni cu o viteza de cel puţin 128 kbps, inclusiv conexiuni pentru acces mobil), in crestere cu 90,4% fata de aceeasi perioada a anului trecut, rata de penetrare la nivel de populatie fiind de 10,5%.
ANRCTI a publicat si date referitoare la piata de televiziune, afirmand ca structura acesteia s-a modificat in ultimul an. Astfel, a crescut cu 172% ponderea abonatilor la servicii DTH (Direct-to-Home), de receptie prin satelit, numarul acestora ajungand la 1 milion in prima jumatate a anului, adica 21% din total, in timp ce numarul abonatilor prin cablu era de 3,6 milioane, 79% din total.
(Sursa: ANRCTI)
Categorii: Statistici, Telecom.

